Simţiţi că este ceva în neregulă? Cele mai semnificative 20 de semne ale conflictelor interioare ce necesită ajutor terapeutic

Psihicul este făcut de aşa natură încât nu pierde niciodată nicio informaţie, doar le uită şi se apără împotriva lor cu mecanisme de apărare specifice. Astfel, supărările, fricile, certurile, invidiile, anxietăţile, dar şi afectele tandre sau sexuale rămân în interiorul nostru şi continuă să lucreze „în fundal”, încercând să găsească răspunsuri pentru fiecare propoziţie lăsată neterminată din trecutul nostru.

 

 

Mulţi dintre noi suntem prea ocupaţi pentru a ne mai gândi la propria persoană sau poate este mult mai liniştitor să ne ferim de conştientizarea adevăratelor noastre trăiri investind energia în activităţi exterioare, doar că psihicul găseşte întotdeauna metode prin care să ne avertizeze asupra problemelor interioare, asupra conflictelor nerezolvate.

Cu această ocazie, doresc să vă atrag atenţia asupra faptului că problemele ce ţin de sfera psihică nu sunt probleme „care trec de la sine”, ci reprezintă, la fel ca şi o problemă fizică, un preambul pentru o posibilă problemă mai serioasă, ceea ce cu siguranţă vrem să evităm.

Voi detalia mai jos 20 de astfel de semne pe care vi le oferă psihicul pentru a vă atrage atenţia asupra faptului că unele piese din puzzle nu sunt atât de bine aşezate, urmând ca SĂPTĂMÂNAL să ocupe fiecare dintre aceste semne spaţiu într-un articol propriu.

Atacurile de panică se mai numesc şi atacuri de anxietate sau tulburări anxioase şi reprezintă acele stări de disconfort resimţite aparent fără nici un motiv. Acestea pot include transpiraţii, palpitaţii, tremurat, teamă de moarte, teamă de nebunie, greaţă, sentimentul de irealitate şi se poate ajunge foarte uşor la starea de leşin. Un lucru bine de ştiut este faptul că un atac de panică înseamnă că psihicul vă consideră într-o situaţie în care viaţa vă este ameninţată, pusă în pericol de către un inamic invizibil.

Aceste două temeri sunt foarte des întâlnite, dar, din păcate, prea puţin conştientizate şi luate în serios. Ambele îşi au originea în relaţiile cu persoanele autoritare din primii ani de viaţă şi sunt strâns legate de atacurile de panică. Motivul pentru care le-am separat este acela că persoanele ce simt aceste temeri de obicei evită situaţiile care pot declanşa anxietăţile.

Desigur, orice persoană a avut măcar o dată în viaţă un coşmar şi o persoană normală are o dată pe lună, la două, la trei luni (sau poate şi mai mult) câte un coşmar fără să considere că are o problemă. Coşmarurile devin un semn al patologiei psihologice în momentul în care devin deranjante, perturbă des somnul sau se repetă des aceleaşi scenarii. Întrucât aşa cum a spus şi Sigmund Freud „Visele reprezintă calea regală spre inconştient”, coşmarurile poartă cu ele secrete despre situaţiile de viaţă nerezolvate şi oferă mai mult informaţii decât este în aparenţă.

Multă lume are o astfel de teamă şi se poate manifesta pe două planuri. Pe de-o parte, unora vă este teamă să rămâneţi singuri, adică fără persoane cunoscute şi importante în apropierea voastră, iar pe de altă parte, în acelaşi cadru există în unele persoane frica de a fi singur în viaţa de cuplu.

Un studiu arată că pe parcursul vieţii 1 din 4 oameni, adică 25%, va experimenta o formă a depresiei şi totodată 10% dintre români suferă de această problemă. Văzută din afară, nu pare foarte stridentă, dar în interiorul unei persoane depresive există un întreg război, la loc de cinste stând sentimentul de vinovăţie pe care acea persoană îl încearcă.

Pe lângă campania intens mediatizată ce încearcă combaterea fumatului şi a băuturii, nu există nici o campanie care să încerce combaterea cauzelor acestora. Trecând de prejudecăţile sociale, ele reprezintă modalităţi de compensare. Aceste activităţi încearcă să lupte împotriva lipsei afectivităţii, frustrării, lipsei libertăţii şi sunt acele oaze de apă pe care le găseşte călătorul însetat prin deşert. Partea ascunsă este aceea că apa pe care o bea călătorul este o apă sărată şi nu face decât să prelungească cercul vicios.

Unele persoane par permanent angrenate în astfel de situaţii şi acest lucru mă duce cu gândul la o persoană care, chiar dacă avea un viitor foarte bun şi sigur în faţă, simţea nevoia de a provoca autorităţile, de a atrage atenţia în mod negativ asupra lui, de parcă ar fi dorit să fie pedepsit. Cu toate că venea dintr-o familiei foarte bună şi avea o condiţie înstărită, el simţea o plăcere în orice activitate interzisă pe care o făcea, ca mai apoi să fie pus în poziţia de a intra în conflict cu legea. Acesta este un caz fericit deoarece s-a intervenit la timp şi comportamentul deviant s-a remediat, dar întrebarea este: Dacă obţinea o plăcere din conflictul cu autoritatea, cine era autoritatea în mintea lui? Cu cine se certa de fapt?

Vi s-a întâmplat vreodată să simţiţi sentimente puternic negative împotriva unei persoane pe care abia aţi cunoscut-o doar pentru simplu motiv că simţiţi dumneavoastră că acea persoană este în interiorul ei rea? Sau poate vi s-a întâmplat să trăiţi un sentiment intens de îndrăgostire în relaţie cu o persoană pe care abia aţi cunoscut-o? O altă variantă este şi aceea de mijloc: vi s-a întâmplat să simţiţi o ură destul de puternică pentru o persoană pe care o iubiţi, fără a avea un motiv raţional?

Aceste sentimente sunt afecte deplasate. Ele trebuiau să fie simţite în altă parte, dar, datorită faptului că nu aţi putut să le simţiţi acolo, le trăiţi acum. Chiar dacă pare destul de banal şi de sec, aceste stări strică multe relaţii fie profesionale sau familiale.

Această categorie reprezintă mina de diamant a problemelor pentru care oamenii caută ajutor şi ocupă detaşat primul loc în acest cadru. Datorită accentului din ce în ce mai mare al societăţii asupra problemei sexuale şi datorită faptului că cel mai uşor se demonstrează apartenenţa la un gen prin acest lucru (femeile care iau minţile bărbaţilor, bărbaţii care au o grămadă de femei), sexualitatea a devenit un factor important, dar ceea ce nu ştie multă lume este faptul că aceasta nu începe la vârsta maturităţii, ci la începutul vieţii. Acolo se formează baza şi tot acolo se formează şi patologia acestei categorii.

În orice loc dacă se aude cuvântul „homosexualitate”, toată lumea merge cu gândul la acea persoană oripilate de femei, îmbrăcată mulat, distrugătoare a familiei tradiţionale. Pe lângă această extremă, există în interiorul foarte multor persoane, atât de sex masculin cât şi de sex feminin, o parte ce împinge către un comportament sexuale cu persoane de acelaşi sex. Fiind diferite situaţiile de la caz la caz, această parte poate duce la comportamente homosexuale trecătoare, gânduri homosexuale, fantasme etc.. La fel ca în orice situaţie, dacă generează un conflict, dacă devine deranjantă descărcarea acestei părţi, se sfătuieşte intervenţia terapeutică pentru că poate determina apariţia unei nevroze serioase.

Cu toţii am auzit, am cunoscut sau chiar am trăit o relaţie care s-a terminat nefericit, în sensul în care la sfârşit puteam afirma foarte clar: „Nu mă aşteptam să fie aşa”. Adevărul despre relaţii este că atunci când ne alegem partenerul, îl alegem în funcţie de o persoană importantă din trecutul nostru, faţă de care am trăit sentimente intense de dragoste odată şi încercăm să determinăm partenerul, în mod inconştient, să se comporte la fel ca acea persoană. Practic, noi trăim în trecut….Cu cât am fost mai afectaţi de o anumită relaţie din trecut, cu atât vrem să o repetăm mai mult cu scopul de a o repara. Atunci când cineva îşi ia ca iubit o persoană violentă, spunem că a făcut o greşeală, dar când şi următorii parteneri au aceeaşi problemă, acest lucru ridică unele semne de întrebare.

Un subiect care încă este tabu în această epocă este cea a perversiunilor sexuale. Pentru a vă pune în temă, perversiunile sunt definite ca acte sexuale nefireşti, adică practicarea actului sexual sau atingerea orgasmului condiţionate de anumite lucruri sau trăsături. Aici nu doresc să vorbesc doar despre sexul oral sau anal, care sunt cele mai cunoscute tipuri de perversiuni, ci şi de folosirea anumitor obiecte pentru atingerea orgasmului (purtarea unui anumit tip de îmbrăcăminte, folosirea obiectelor BDSM), dar şi de aşa-zisele îndrăgostiri interzise cum sunt cele dintre persoane cu nivel social diferit. Toate aceste lucruri se consideră a fi patologii şi se recomandă terapia în orice moment în care consideraţi că este bine.

Pe acelaşi fond, vorbind despre relaţii de cuplu, avem şi cuplurile permanent nefericite, cei care au permanent ceva de reproşat, cuplurile care se ceartă, dar care mai apoi se împacă doar pentru a continua cearta. Aici, ca şi la alte relaţii, cheia stă în relaţiile din primii ani de viaţă, iar o relaţie conflictuală atunci poate însemna o relaţie conflictuală acum.

Ca o scurtă definiţie, fobiile reprezintă frici imaginare şi/sau iraţionale. În ziua de astăzi se pune foarte mult accent pe modalităţi şi tipare comportamentale evitante învăţate pentru a face faţă acestor frici. Intens dezbătute şi cunoscute publicului larg prin diferite canale, am aflat pe această cale că planşa lor se întinde de la o frică intensă faţă de muştar la o frică teorizantă faţă de cuvinte lungi. Aceste frici au la bază o frică reală, posibilă, din timpul copilăriei pe care noi am asociat-o într-un anumit mod cu obiectul fobiei.

Ticurile reprezintă comportamentele repetitive pe care părem că le facem automat, fără a ne da seama. Ele au la bază lucrurile repetitive din copilăria noastră: legănatul mamei, cititul poveştilor care încep cu „a fost odată”, bâţâitul scaunului etc.. Acestea se transformă sub influenţa amintirilor negative şi ale traumelor în comportamente în care ne refugiem spre a ne fi mai bine.

În cadrul psihoterapiei, un spaţiu important îl deţine psihosomatizarea. Aceasta reprezintă provocarea pe cale psihică a unei probleme fizice. Aceasta poate lua forma durerii în piept pe care o simţiţi când plecaţi la serviciu, faptul că vă amorţeşte un picior când intraţi în casă, durerea de stomac ce apare atunci când vedeţi maşina fostului partener de viaţă etc.

Toate aceste lupte ce se dau în mintea noastră nu sunt doar ascunse acolo. Pentru a fi ţinute în frâu, ele consumă permanent energie şi în acest fel, la bătrâneţe, apar problemele şi mai grave. Acesta este semnul că energia s-a subţiat şi barierele au început să cedeze. Un semn important este cel al oboselii. Vi s-a întâmplat vreodată să vă întoarceţi de la serviciu mult prea obosit, fără să faceţi prea multă activitate şi lucrând doar 2 ore? Vi se întâmplă să staţi acasă şi doar consumat de unele probleme să obosiţi?

Compulsiile reprezintă comportamentele pe care vă simţiţi obligat să le faceţi. În copilărie sunt doar răspândite, graţie acele gândiri magice din perioada respectivă, iar evitarea crăpăturilor din asfalt sau numărarea maşinilor sau a porţilor par deja lucruri obişnuite, dar patologia apare atunci când compulsiile apar la vârsta adultă şi devin deranjante.

Gândurile obsesive sunt fenomene foarte consumatoare de energie psihică şi apar în diferite feluri. Desigur că mulţi aveţi gândul obsesiv cum că aţi putea pierde totul, mai ales dacă afacerea clădită este una riscantă sau că aţi putea scăpa de sub control pe micul dumneavoastră adolescent, dar totul devine o problemă atunci când este atât de puternic afectul încât devine deranjant. Alături de comportamentele compulsive, ele formează comportamentul obsesiv-compulsiv.

Stările de nervozitate le trăim cu toţii, aşa că nu par deloc lucruri ieşite din peisajul normalului, dar cazul acesta este semnul unui zbucium psihic serios. Există persoane dintre noi care au această problemă şi descărcarea violentă pare cea mai bună soluţie, dar nu totuşi nu calmează deloc spiritele. Când dorinţa de răzbunare şi nervozitatea există permanent şi par să strice tot ceea ce am construit pe timpul vieţii, este de recomandat urmarea unei cure terapeutice.